Ienei susține că, după ce în campania pentru câștigarea alegerilor FRF Burleanu i-a promis că îl va face șeful Comisiei Tehnice din cadrul Federației, înlocuitorul lui Sandu nu s-a ținut de cuvânt.
După ce i s-a făcut propunerea, Ienei l-a sunat pe bunul său prieten și fost colaborator, Anghel Iordănescu, directorul tehnic al FRF, căruia i-a spus de inițiativa lui Burleanu. ”Puiule (n.r. porecla lui Iordănescu), mi s-a oferit să conduc Comisia Tehnică. Să nu te superi, nu vreau să vin peste tine, să ne călcăm pe bătături. Vorbim mai multe când ajung la București”, i-ar fi spus atunci Ienei lui Iordănescu, conform sursei.
Ulterior, însă, Burleanu nu l-a mai sunat pe Ienei, deși a devenit președintele FRF. ”A fost vorba că o să fiu onorific la Comisia Tehnică. Dar nici eu nu mai știu nimic de această inițiativă. Probabil că au fost prea multe discuții ale Federației și probabil au uitat de mine. Ei au fost cei care au solicitat să fiu în această comisie, nu eu. Cu cel mai mare drag aș accepta”, a declarat Ienei.